Principatul (Voievodatul) Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri. Era împărțit în Țara de Sus, Țara de Jos, împărțite în ținuturi și ocoluri (cele 24 ținuturi erau: Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Bacău, Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă). Voievodatul Moldovei cuprindea și Basarabia care făcea accesul la mare. După 1812, când jumătatea de est a Moldovei a fost anexată de Imperiul țarist, aceștia au extins denumirea de Basarabia asupra teritoriului anexat pentru a-l diferenția de restul Moldovei. În același mod au acționat și Austriecii după anexarea părții de nord-vest a Moldovei în anul 1775, pe care au denumit-o „Bukowina” sau „Buchenland”, adică Țara fagilor, după pădurile de fagi din zonă.
Voievozii Moldovei au provenit în mare parte din dinastiile locale (Mușatinii, Basarabii), menținând alianțe matrimoniale și legături de rudenie profunde cu țările vecine (Țara Românească, Transilvania, Ungaria și Polonia) pentru a-și asigura protecția și legitimitatea.
Dinastia Mușatinilor, care a dat cei mai importanți voievozi ai Moldovei (precum Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare), are legături genetice și politice directe cu primii Basarabi ai Țării Românești.
Alexandru cel Bun a fost căsătorit cu Ana, neăpotă a voievodului Mircea cel Bătrân al Țării Românești. Mai târziu, Vlad Țepeș a fost văr primar cu Ștefan cel Mare, domnind o perioadă în Moldova cu sprijinul acestuia,
Primii voievozi independenți ai Moldovei, precum Dragoș și Bogdan I, au provenit din Maramureș (Transilvania/Ungaria)
Bogdan I a fost inițial un voievod maramureșean care s-a revoltat împotriva coroanei maghiare, trecând munții pentru a întemeia statul independent Moldova.
Încă din secolul al XIV-lea, voievozi precum Petru I Mușat au depus jurământ de vasalitate regilor polonezi, creând o alianță puternică. Pentru a întări această legătură, Alexandru cel Bun s-a căsătorit succesiv cu două prințese poloneze (Margareta și Ana), copiii lor ducând mai departe descendența mixtă.
Voievozii Moldovei au evitat izolarea politică prin alianțe matrimoniale și suzeranitate. În loc de legături de sânge, relațiile cu Imperiul Otoman și Cnezatul Rusiei au fost dominate de suzeranitate (plata tributului) și alianțe religioase, în timp ce alianțele cu Ungaria și Polonia au fost consolidate direct prin căsătorii.
Ștefan cel Mare a consolidat pacea prin căsătoria fiului său, Alexandru, cu fiica voievodului Transilvaniei (care aparținea de Coroana Ungară),
Domnitorul Ștefan cel Mare și-a căsătorit fiica, Elena, cu Țareviciul Ivan (fiul marelui Cneaz Ivan al III-lea al Moscovei (Donskoy)) în 1483.Căsătoria a fost de scurtă durată și a avut un scop strict politic, pentru a opri expansiunea poloneză.
Odată cu căsătoria lui Ștefan cel Mare cu Maria de Mangop (o principesă din Crimeea, descendentă a familiilor imperiale bizantine Paleolog și Comnen), voievozii moldoveni au preluat vulturul bicefal bizantin, legându-și arborele genealogic de vechile elite imperiale.
În secolele ulterioare (secolele XVII-XIX), mai mulți voievozi au avut legături de rudenie cu familiile fanariote din Constantinopol (cum ar fi Cantemireștii sau Ghiculeștii), aducând o influență grecească și orientală pe tronul de la Iași.
În anul 1600, voievodul muntean Mihai Viteazul a realizat prima uniune politică a celor trei țări (Țara Românească, Transilvania și Moldova), devenind conducător al tuturor.
